Salutare!
Cu bucurie am acceptat să vă împărtăşesc câteva cuvinte despre ieșirea de acum 2 săptămâni, de 22 februarie.
Chiar dacă se anunțase a fi cel mai friguros weekend din iarna aceasta, nu ne-am lăsat descurajați și ne-am întâlnit cu toții la gară, de dimineață, la ora stabilită. Având ceva amintiri neplăcute legate de CFR, am fost plăcut surprins de călătoria cu trenul care mi s-a părut relaxantă, rapidă și fără niciun minut de întârziere. Recomand Regiotrans!
Odată ajunși în Azuga, am pornit la drum și am urcat prin zăpadă (pe alocuri avea chiar și ~2m), până la cabană Diham, supranumită și “Pheonix”. Știați că a ars în întregime în anul 2002 și apoi a fost reconstruită?. Aici am avut ocazia să ne tragem sufletul și să ne refacem energia care era aproape pe terminate. Mâncarea mi s-a părut genială, mai ales că eram cu gândul la ea încă de când am coborât din tren!
După ce am mâncat, picioarele păreau mult mai grele, însă, încet încet, ne-am apropiat de următoarea cabană – Poiana Izvoarelor. Lumea cu care ne-am întâlnit pe drum părea foarte mirată să afle că am ales să înnoptăm la Poiana Izvoarelor. “Dar cum, voi veniți de la Diham și o să innoptați aiiiici? Seriooos? Daar binee, haideeti, mergeți că vă aşteaptăăă!”.
Și cabanierul chiar ne aștepta, cu satisfacție, știind că urmează să aibă cabana plină cu cercetași. După ce i-am trecut cu toții pragul, trăgea cu ochiul înspre ușa de la intrare, parcă așteptând să mai apară câțiva oameni noi.
“Dar parcă ziceați că sunteți 16?!”
“Ne-am… mai împuținat între timp…”
A trecut însă repede peste dezamăgire și ne-a primit în cele din urmă cu foarte multă căldură (sufletească). Fata de la bar a fost și ea gata oricând și apărea imediat, la 2 secunde după ce apăsăm pe clopoțel (da, am măsurat). Astfel, a avut grijă de noi toată seară, cu băuturi calde și câte ceva de mâncare.
Am avut parte de o seară plină cu jocuri, voie bună și multe cântece (mulțumim, Adrian!) la “obiectul misterios” despre care nu am avut voie să știm nimic pe tot parcursul drumului. Acum că am aflat ce reprezintă obiectul, vă pot spune și vouă: este o chitară care a fost donată în cadrul proiectului “O chitară în fiecare cabană“, deci multe alte persoane vor apuca să se bucure de ea de acum în colo.
A doua zi, în încercarea de a construi un CUB imens, din zăpadă, am reușit să construim din greaseală un tron, în adevăratul sens al cuvântului. După ce ne-am bucurat cu toții de momentul nostru de glorie pe tron, ne-am luat bagajul și am început coborârea spre Bușteni, profitând la maxim de ziua însorită și de peisajele superbe de munte.
Ne-am întors mai mulți decât am plecat inițial, după ce ne-am întâlnit din întâmplare cu Andrei, în trenul spre București. Am avut ocazia să povestim, să ne uităm la poze și să vorbim despre planuri de viitor.
Apusul colorat anunţa parcă finalul a două zile frumoase, de care îmi voi aminti cu plăcere. Dar asta nu a fost tot! La Gara de Nord, ne-am întâlnit și cu Mircea și Lucian care au venit special să ne întâmpine și au reușit să îi facă pe Larisa, Adi și Cristi cei mai fericiți cercetași!
